sâmbătă, 17 octombrie 2009

Noi si voi

Scris de daca_nu_nu

Aşa-s io, sufletisdă câteodată... De fapt, aşa-s io! Auzi aici (ca acuma ma iau si de tine), cum dracu să nu existe noi şi voi??? Depinde de unde te uiţi. De unde mă uit eu, există. Iată de ce?.

1. Există nişte ”noi” care formează o categorie ignorată azi. Cine suntem noi ăştia?Suntem nişte unii care ne-am născut pe vremea lui Ceau, dar n-am apucat să trăim pe atunci: n-am crescut cu cheia de gât (că locuiam cu bunicii), n-am stat la coadă (că locuiam la ţară, deci nu trăiam din raţia lui Ceau, ci din pâinea de casă a bunicii) şi n-am apucat să fim atinşi la deblă de ideologia aia, pentru că am început să pricepem taman într-o vreme în care lumea se cam lehămeţise de comunism (adecă i se lungise urechile de foame aşteptând, vorba lui Creangă...). Adaug la acestea şi un soi de... patriotism local, dacă vreţi, că aici la noi, oamenii au rămas cu frică de Dumnezeu: zicea bunică-mea că n-avem unde ne-ajunge, dacă ne-am semeţit până-ntr-acolo de-am făcut semeteu în casă la vlădica! Paranteză: Şi mai zicea bătrâna că ”or vint tălharii ăştia şi-or scos tăte cărţile-elea scumpe di la popi pe marjinea Târnăvii şi le-o dat focu; şi-or fujit jitarii şi-or strâgat cât or putut la oamnini, pe hotară: ”Haidaţi, măi oamini buni, că arde Evanghelia!” Şi-or lăsat oamenii lucru şi-or fugit cu carăle şi-or scos cărţile din foc şi-or plecat cu ele, car după car, pe calea Clujului pănă la Aiud. Şi-acolo le-or lăsat la on popă, pare-mi-se, şi nu mai ştie nime ce s-o ales de ele.” (O parte au fost recuperate, dar nu asta e important acum.)Buuun. Bun. Noi, ăştia - care nu-s numai eu - n-avem vreun motiv anume să-i iubim pe comunişti; dar nici n-avem nuştiuce tare legate de salamul cu soia (că nu-l mâncam) sau de libertatea de expresie (că n-am apucat).Ce-am observat?În discursuri, în analize, în dezabteri etc., ”noi” ăştia NU existăm. Există ori ”eroii” care-au purtat cheia de gât, ori confraţii de suferinţă care au stat sub gloanţe la revoluţie (eroi pe bună dreptate, fără îndoială), ori mai ştiu eu ce categorie, dar nu există oamenii neimplicaţi/neafectaţi, care ar putea avea o judecata cât de cât la rece. Ba, mai mult, dacă n-ai mâncat salam cu soia, n-ai... origine sănătoasă????!!!! Uuuuuups. Ăştia suntem ”noi”. Cine sunteţi ”voi”, astanumai voi ştiţi.

2. A doua categorie de ”noi” este a celor care au ales să rămână în ţară, din tot felul de motive. Ei, mai nou, bag de seamă că s-a încetăţenit deja ideea aia cu ”exodul inteligenţelor”, care nu m-ar deranja, dacă s-ar înţelege prin această sintagmă faptul că au plecat nepermis de mulţi oameni de calitate remarcabilă. Aşa este, iar noi le simţim lipsa cu vârf şi îndesat. Dar, pe lângă aceştia, au plecat şi o grămadă de loaze, care rabdă foame sau îşi câştigă existenţa... vai de capul lor.Însă bag de seamă că sintagma asta a fost deja denaturată, insinuând că deştepţii au plecat (toţi?!), iar proştii au rămas (nu o dată mi s-a spus: dacă eraţi aşa deştepţi eraţi de mult dincolo; dar n-aţi plecat că nu v-aţi fi descuracat). O fi şi aici un dram de adevăr.Da, acuma întreb şi io:Care-s ăia buni? Care-s ăia răi??? De ce-s buni? Că zice X? Sau, din contră:De ce-s răi? Că zice Y?
No, poftim, că tot veorbeam de funie: Dacă nu pot înţelege ceva, apoi musafirii nepoftiţi îs ăia! Domnule, mi-ai stat un cincinal în occident, vii şi-mi spui cât de deştepţi îs ăia şi cât de civilizaţi, că nu te duci la nimeni dacă nu-ţi anunţi vizita dinainte, da vii în România şi poc!, trânteşti vizite după vizite (neanunţate, fireşte!), că ştii tu că-i sâmbătă şi precis e acasă X... Că X n-are altă treabă decât să te primească pe tine (că pleci luni şi nu mai ai vreme!) şi să te asculte două ceasuri...Acuma-s rea! Ştiu. Vă rog să mă scuzaţi politicos. Dacă nu vă spuneam, mă şi lovea guta!Revin la ”noi” şi ”voi”, să-mi gat povestea. Andrei, ai postat la tine o înregistrare cu Iliescu. Am votat articolul +, dar n-am comentat, că nu ştiu ce să spun, câtă vreme nu-s în chestie. De ce am votat +? Pentru că, după cât mă duce pe mine mintea, tu ai dreptate: Iliescu n-a făcut decât să continue agonia predecembristă. De ce comentez aici şi nu la tine? Pentru că lucrurile se leagă. Cum?
Haideţi să vedem ce spune dl Iliescu: că_comunişti aieştia nu-s, că uzurpat-au comunizmu, că au întinat idealurile... Ale cui? Ale celor care au crezut în comunism, nu?.... Cine adică? DUMNEALUI şi cei cărora li se adresează! Cui se adresează dl Iliescu, într-un vehement şi revolutionar captatio benevolentiae??? Confratilor săi, alături de care a pus umărul la clădirea a ceva ce au venit unii şi le-au furat. A-ha! Deci: domnul Iliescu e suparat pe blogul lui Andrei că au venit unii şi-au luat de-a gata ceva în care ei au crezut. Buuun.Ce face dl Iliescu, la rândul lui??? Ia de-a gata!!! Momentul lui a sunat!!! Şi avea să ţină, futh-ui, vo zece ani în direct!Dar rându-i rând şi nu sare pe nimeni! El a luat de-a gata ceva pentru care şi-a irosit tinereţile generaţia în blugi. Astăzi, generaţia în blugi spune (pe bună dreptate!!!) gata cu ăştia! KORRECT! Dar cui o spune??? LOR! EI CĂTRE EI!!! (Voi către voi??? Posibil.)Concluzie:Impresia mea este că aţi picat în aceeaşi capcană ca şi musiu Iliescu: e momentul vostru, de victorie, de răfuială, de spunere, de tăcere, numai Dumnezeu ştie, pentru că eu/noi NU PRICEPEM MARE LUCRU DIN CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUR!!! De ce v-au furat revoluţia, Andrei? Pentru că eraţi ca noi acuma!Noi nu facem revoluţie. Încă. Oricum, dacă va fi să fie vreodată, nu generaţia mea o va face, că, între timp, până s-au tot răstit unii la alţii, până vă tot răstiţi unii la alţii, noi batem încet-încet către 40 de ani. Mai un pic şi-o să ne răstim şi noi unii la alţii. Iar pentru copiii noştri, MESAJ???, sula, Marioară, să fie cu iertare!KONEŢ:Cine suntem NOI???Ăia de care VOI habar n-aveţi că existăm! Ăia pentru care n-aveţi niciun mesaj, pentru că n-aţi învăţat nimic din ce vi s-a întâmplat, cu excepţia faptului că rându-i rând!!! Aşa o fi, rându-i rând, dar şi la bine şi la rău.Cam aşa văd eu lucrurile de aici, de unde mă aflu. Cam aşa îl înţeleg eu pe NOI şi cam aşa îl bănuiesc pe VOI. Poate greşesc, nu zic ba. Dar poate voi mă luminaţi. Dacă se poate, fireşte.Daca_nu_nu!

P.S. Şi încă n-am vorbit despre EI! EI sunt cei care vin după NOI...

18 comentarii:

  1. Postu de mai sus a fost scris de daca_nu_nu.

    Voi reveni!

    RăspundețiȘtergere
  2. Unii si altii
    Mi-au placut intotdeauna oamenii de calitate intelectuala sau morala, oamenii de caracter, oamenii cu idei. De mult am ajuns la concluzia ca, decat un rai plin de prosti ajunsi acolo prin voia arbitrarei gratii divine, tot printre oameni de calitate mi-ar place sa-mi petrec eternitatea, fie si in iad sa fiu cu ei. Totusi, nu mi-l inchipui pe Dumnezeu a fi chiar atat de orgolios incat sa puna pret doar pe credinciosia prostilor, si netrecand cu vederea peste pacatele si razvratirea celorlalti. Asa ca...tot in rai as vrea sa ajung!
    Cum societatea umana, asa cum o traim si mai ales dorim noi sa fie, e o reproducere la scara temporala a celor doua camere din ceruri, tot asa pot spune ca n-as putea alege intre comunism sau capitalism, decat daca i-as cunoste calitatea locuitorilor ei. Din punctul asta de vedere, mai degraba pot aprecia sistemul politic care-i pune in valoare si in frunte pe aia care-mi plac mie, si-i tine la loc, cuminti, pe ailalti - micsora-li-s-ar numarul. Ce-am observat pana-acu', dupa 20 de ani de capitalism si tot atatia de comunism, nu va mai spun. Apele sunt tulburi, inca, nu intrezaresc clar diferenta, iar cand imi pare ca o vad, n-o vad in partea in care mi se arata... Asa ca mai astept. Vreo 10 ani! Dupa aceea o sa ma pronunt mai clar cu cine votez. Dar, inca de pe acu' e clar un lucru: voi vota sistemul cel mai eficient pe linia productiei de maxima calitate umana!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce faci, Neamţule, mă bagi la-naintare???
    Vai de capul meu...
    Dacă_nu_nu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut, Yep,
    Clar şi la subiect, ca de obicei; noroc că am învăţat să te citesc.
    Dragă, aici nu-i vorba de vot, nu-i vorba de orânduire, nu-i vorba de putere, ci pur şi simplu de nihil novi în modul nostru de a gândi. Mergem pe aceleaşi clişee, repetăm aceleaşi erori, dup-aia ne mirăm că, uite-al dreaq, noi gândeam că merem, da de fapt, stăteam pe loc...
    Bineînţeles că mai aşteptăm vo zece ani, vo douăzeci de ani, că, vorba aia, ce-i on secol din perspectiva eternităţii...
    Sau_nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Si Fat frumos se arunca pa bidiviu lui alb si placa in lume sa se lupte cu balauru cu sapte capete si merse iel ce merse pin-la podu de arama si spuse Fat Frumos, "ba ca lung drum mai ieste" si se intilni cu Sperla voinicu care avea holda-ntraga si care il vazu pa Cocosu care fu batut de mosu si trimis in lume sa gaseasca punguta cu doi bani, cucurigu boieri mari, dati punguta cu doi bani, si Pacala isi puse traista-n bat, si de ce am plecat de linga voi de ce-am plecat d-acasa, de linga boi ... si-mparatu chema mesteri mari, calfe si lucrari din tari indepartate de unde si-a intarcat draqu copii... si uite asa plecara toti prin cele strainataturi si Gheorge nu mai vine.. si sa nu uiti Darie!

    RăspundețiȘtergere
  6. Continui sa sustin teza ca nu exista "noi" si "voi". Azi despre emigranti.
    1. A pleca in lume nu tine de inteligenta ci mai mult de curaj, io sunt cam fricos am ajuns in strainataturi impins, ati ghicit, de nefasta.
    2. Paradoxal da ie mai usor de reusit intre straini decit acasa, nu numai din cauza profetului ca nu se este in tara lui, ci mai degraba pt. ca-n vest exista niste reguli. Dureaza ceva pina inveti aceste reguli da odata invatate stii cum sa procedezi. In Ro e ca un meci de fotbal unde nu exista nici ofsaid, nici arbitru, orice cotoaie sunt permise. Cu atit mai greu e sa te-ntorci, te-ai obisnuit sa mergi pe dreapta, sa nu treci pe rosu...

    Este absurd sa se spuna ca a plecat "inteligenta", si ca cei ramasi ar fi "prostii", e absurd sa se-mparta lumea in noi si voi, de cele mai multe ori e necesara mult mai multa inteligenta sa razbesti in Ro decit in vest, unde de multe ori e suficienta numai o anume disciplina. Ca au plecat intra-devar multi "inteligenti" o dovedeste de multe ori cazu excrocilor de carti de credit, nu orice timpit ar fi in stare sa faca ce fac iei.

    Despre comunism si anticomunism data aviatoare.

    RăspundețiȘtergere
  7. @daca_nu_nu
    pai discriminantul major care ne imparte in cele doua categorii amintite, "noi" si "voi", tocmai asta pare sa fie, comunismul din noi sau de pe langa noi. Si-si imagineaza omul, ca daca el s-a dus hat departe, prin tarile cele mai capitaliste, s-a transformat brusc in altcineva, din prost in destept, din giumbilic in "cineva"! Si nu stiu cum sa-ti spun, dar eu nu cred ca haina il face pe om, si nici macar culoarea votului sau cetatenia sau sistemul politic al tarii de adoptie. Ca ai costum Armani, votezi dreapta, si esti cetatean american, nu te face o "personalitate" decat daca n-ai avut-o niciodata, si-ti inchipui naiv c-o obtii astfel.
    Si-n tara domneste aceeasi falsa ierarhizare, unii ar fi desteptii, bunii, virtuosii, ceilalati - dimpotriva. Si asta doar pe baza criteriului amintit. De aici si rupturile intre noii si voii de aici sau de aiurea, sau dintre noi noii si voi vechii din tara. Si, binenteles, nesfarsitele dispute dintre cele doua tabere, care trebuie sa abdice, care sa se ridice, care are drepturi suplimentare, care-i confisca celeilalte drepturile suplimentare, etc, etc.
    Pe scurt, operatoru-i prost, clasificarile rezultate nerelevante, conflictul - neconstructiv.

    RăspundețiȘtergere
  8. Neamţule, nu-l ironiza pe Yep, că te pripeşti: e modul lui de a-mi spune: Vai, cocoană, ce departe stai! (ca-n bancul ăla cu împăratul care locuia taaaaaaaare departe....).
    No.
    Acuma, io gândesc că n-ar fi rău să ne vorbiţi o ţâră despre comunism (şi anti, fireşte), că ar cam fi vremea să deschidem şi noi ochii, ce dracu, doară n-am muri proşti şi cu frică de Dumnezeu (că io vreu să mai discut cu voi şi pă lume-ailaltă, no, or, dacă_nu_şi_nu, ăştia ne despart, să ştiţi!).

    Aaaaaaaaaa!!!! Banc:

    Moare un inginer şi ajunge el la Doamne-Doamne. Să uită ăla la el şi-i zâce:
    - Bă, cu tine n-am ce fa! De beut ai beut, de pipat ai pipat, la muieri ai umblat... În iad cu tine.
    Ingineru în iad:
    - Bă, să fiu a dreaq, ce cald îi la ăştiaaa...
    Într-o lună, iadul avea aer condiţionat.
    - Bă, să-mi bag picioarele, da ăştia folosesc atâţia inşi să bage pe foc...
    Într-o lună, bandă rulantă spre cazan...
    - Bă, ce chestie, când s-o pipăi şi io pe una să umflă focu...
    Într-o lună, orgă de lumini...
    Ş.a.m.d.
    Dumnezo, răpus de invidie, sună la Talpa-Iadului:
    - Bey, tovarăşe, ţi-am trimis din greşeală un inginer. Te rog să-l returnezi, că altminteri te dau în judecată.
    - Nu mai spune! zice Scaraoţki. Şi de unde ...la mea crezi că iei tu avocat????

    RăspundețiȘtergere
  9. Mea culpa
    Mi se intampla uneori sa confund poetul cu filosoful, si filosoful cu omul care cauta adevarul. Si uit ca si unii si ceilalti, cel mai adesea, sunt ce sunt prin voia lor, nu prin voia sortii, adicatelea sunt facuti, nu nascuti. Si daca sunt facuti, se straduiesc din rasputeri sa si ramana...
    Va imaginati poetul, sau chiar filosoful, intrebandu-se de ce luna pe cer e, ca asteapta vreun raspuns? Ei bine, nu asteapta, stiu, dar n-ar trebui sa sara-n sus cand aud un raspuns din alt registru decat al intrebarilor etern puse si niciodata cautat raspunsul, care-o fi ala. Nu vreau sa le fur meseria, nu vreau sa le strivesc "corola de minuni a lumii".
    Eu doar am incercat un raspuns, din greseala.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hoooooooooooooooo!
    Că tre s-o şterg.
    Reviu brusc!
    Dacă_nu_nu.
    P.S. Da, pentru aia, voi puteti continua.
    P.P.S. Nu, Yep, n-ai încercat; după părerea mea chiar ai dat un răspuns. Da aşa e Neamţu, priceput a voroavă stârnire...
    Pup si pe curând.

    RăspundețiȘtergere
  11. Comunismu a fost pt. mine cind eram tinar si frumos si aveam gagici si jucam fotbal si bridge si beam tuica doi ochi albastrii si eram fericit sa muncesc, aveam un job de vis, faceam avioane, si citeam Thoreau si ascultam Joan Baez si recitam IF, si Blowing in the wind si Beatles si make love not war... daca stau sa ma gindesc bine era tare bine in comunism.

    Anticomunistii de azi sunt comunisti intorsi pe dos, nu-i pot suferi, marea majoritate a anticomunistiilor sunt anticomunisti de stinga, cine draq a mai pomenit asa ceva?

    If you can keep your head when all about you
    Are losing theirs and blaming it on you;
    If you can trust yourself when all men doubt you,
    But make allowance for their doubting too;
    If you can wait and not be tired by waiting,
    Or, being lied about, don't deal in lies,
    Or, being hated, don't give way to hating,
    And yet don't look too good, nor talk too wise;

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, Neamţule, era bine în comunism, că ai trecut pe lângă el şi nici nu l-ai văzut!!!
    Şi noi, la fel: aveam 17 ani la revoluţie, eram îndrăgostiţi şi scriam versuri pe orice chestie care suporta scrijeleală. De aceea nu ştim nimic despre el. Şi nu i-am dus vreodată dorul, nice grija. Personal, mai mult de literatură ori gramatică n-am stat să-mi pierd vremea. Până într-o zi, acu vreo doi ani, când am băgat de seamă că-ncepe a nu fi bine nici cum suflu. Măăăi, o fi vreo părere, zic.
    Şi de-atunci încoace, s-a tot strâns laţul, tot mai acut şi mai necruţător, până ce n-am mai putut şi-am urlat din toţi rărunchii. Şi-au sărit scântei şi s-a lăsat cu sudalme... Şi vai, vai, vai!
    Şi numa ce-am pus mâna pe uşă să plec, să mă duc cât văd cu ochii..., când bag de seamă că nu eram singură: m-am trezit cu o grămadă de oameni alături, care, până atunci, au stat şi ei în banca lor, ca şi mine, şi şi-au văzut de treaba lor. Dar, când au văzut că se îngroaşă gluma, au strâns rândurile.
    Prin urmare, prieteni, ce vă spun eu nu-s poveşti. Există, în ţara asta, nu puţini oameni pasionaţi cu adevărat, care-şi văd de meseria lor, care nu vor funcţii (nici politice, nici de altă natură) şi care nu vor altceva decât linişte, decenţă şi apreciere pe măsura muncii depuse. No.
    Oamenii ăştia-şi văd de treabă tăcuţi şi dedicaţi câtă vreme nu se găseşte vreun deştept gata să-i dea la o parte ca să-şi poată vârî vreo pilă incapabilă. Poate aşa o fi fost întotdeauna, da n-am fost noi în chestie. Dracu ştie. Da oamenii ăştia există şi nu le poate fi negată existenţa, pretinzând ba că deştepţii au şters-o, prin urmare ăştia nu pot fi decât nişte proşti, ba că nu-s de nicio treabă dacă n-au avut cheia de gât sau n-au colaborat cu nuştiucare.
    Concluzia:
    Da, Neamţule, ai dreptate: e absurd să credem că există noi şi voi. Aşa e. Dar când ajungi să trăieşti absurdul ăsta... Da. Ştiu şi răspunsul: NU EXISTĂ AŞA CEVA! NI S-A PĂRUT, NU?
    Atunci, fie, dacă_nu_nu!

    RăspundețiȘtergere
  13. Va rog eu sa n-ajungeti la aceleasi concluzii ca mine! As ramane cu impresia ca, dupa ce bat campii cu drag si mai putin folos, si pe ala mi-l ia altcineva, si ca, dupa ce sunt ironizat si pus o tzara la punct, sunt intrebat daca sunt de acord cu cele spuse de mine. Pai, pai, pai, sigur ca sunt!
    Nu va spusei eu ca e falsa si irelevanta dihotomia intre comunisti si anticomunisti? Intre "noi" si "voi"? Ca e mai degraba pretext pt lupta pt ciolan cand e vorba de cei de aici? Pe mine nu ma intereseaza cine-i x si cine-i y, comunist sau anticomunist, ma intereseaza calitatile si defectele lui x si y, muuult mai relevante decat apartenenta la vreun curent politic. Si-asa si cu tara, comunista, capitalista, buna sa fie! Iar Romania e inca buna cat mai e; cand n-o mai fi, n-o sa fie din cauza de schizo-politica, unii hais si altii cea, numai pt interesul lor.

    RăspundețiȘtergere
  14. citeam pa undeva ca unii dintre supravietuitorii lagarelor de concentrare nu au vrut niciodata sa vorbeasca despre acea experienta. Pur si simplu le era rusine de mizeria pe care au fost nevoiti s-o indure. Cam acelasi lucru mi se-ntimpla si mie. Si mie mi-e rusine, mi-e rusine ca am fost atit de sarac, ca cu voie sau fara voie devenisem animal, simteam ca as fi in stare sa omor pe cineva numai pt. a apuca citeva babane pt. fi-miu.

    Dupa mintea mea toti cei care au trait acele vremuri ar trebui sa aiba aceleasi sentimente. Nu simt nici un fel de mindrie ca am fost si io in zilele si noptiile alea fierbinti din dece. 89 pa baricade, chiar l-am vizitat pa Ceausescu si am vrut s-o sun pa nefasta de la tel. rosu si cu atit mai putin cred ca cineva ar trebui sa fie rasplatit pt. asta.

    Anticomunismu si-a pierdut din semnificatie atunci cind a devenit o meserie, un mod de a cistiga bani, electorat, posturi. Vad pa ici pa colo o multime de VIP de meserie "anticomunist". Si cel mai tare ma enerveaza sloganu cu cine nu-si cunoaste trecutu nu-s cunoaste viitoru. Mi se pare o chestie idioata.

    Da hai ca-nchid topicu asta ca ma enervez.

    RăspundețiȘtergere
  15. Hooooooooooooooo, ce te cătrăneşti aşa????
    Stai relax, că nu dau turcii!!!
    Din punctul meu de vedere aveţi dreptate amândoi: şi tu, şi Yep. Doar că eu nu văd unde-i amestecat aici comunismul, pentru că nu-l cunosc. Aşa că eu am priceput o anumită atitudine ca o trăsătură comună a unei generaţii care a fost mereu pusă la zid, iar acum, când a ajuns în linia întâi, în loc să ne lase un mesaj încurajator, se risipeşte în reproşuri, scandaluri, acuzaţii etc.
    De fapt, dacă bine-mi aduc aminte, de aici am plecat.
    Dacă_nu_nu!
    P.S.
    Hei, ai uitat că te iubesc? Ia să vezi ce-or năvăli gagicile aici şi-or urla: Ui şi la grasa asta unde-i stă nasul, la Neamţu nost, care ni ce ficior fain şi suplu îi....

    RăspundețiȘtergere
  16. pa mine m-a enervat nefasta de multe ori, da cel mai tare m-a enervat cu muti ani in urma. Sa-ti povestesc, d-abia venit in Ge munceam ca om bun la toate. Intro bruna zi a venit sa ma ia nefasta ca ia avea masina si m-a prins tocma cind maturam. Imi venea s-o omor ca m-a vazut maturind. Ie o senzatie ca atunci cind te prinde cineva cu nadragii-n vine ca ai uitat sa-nchizi usa la WC.

    P.S Io nu-l contrazic pe yep, din contra sunt de acord cu iel desi ma exprim altfel. De reprosat io nu i-am reprosat nimanui nimic niciodata, pa undeva sunt un mioritic.

    RăspundețiȘtergere
  17. Sa fim noi sanatosi, altii s-au contrat pe teme de genul asta douaj' de ani, si inca pe atat vor continua! Noi trei, si cu subiectul lui Andrei patru, am si epuizat subiectul, nu c-am fi fost prea mioritici, dar am gasit, zic eu, acordul in asta problema a trei experiente de viata diferite.
    Neamtule, ia o pauza sa-ti treaca supararea, verifica-ti nadragii care oricum nu-ti erau cazuti, si baga cand ai chef un subiect nou.
    Eu sunt p-aici... Astept si dezacorduri majore, acolo sa ne vedem mai alimosi, nu mioritici.

    RăspundețiȘtergere
  18. Staţi aşa, fraţilor, că TEORETIC aveţi dreptate (ptiu, să nu va deuoăchi, da ocosi sunteţi!!!).
    PRAAAAACTIIIIIIIIIC, e vorba de veaţa me!!! Care-i una sângura, să fie cu iertare!!!

    Neamţule, dacă te consolează, să ştii că şi io am măturat! Şi mai mătur! Şi duc copii la toaletă. Şi-i şterg la guriţă când mănâncă. Io tot te iubesc şi dacă ai măturat!!!
    Şi pe Yep îl iubesc; şi el ştie asta.

    Şi vă iubesc pă tăţi, că, de nu eraţi voi, la care să mă tângui, era vai şi-amar de mintiuca asta creaţă a me.
    Da, no, mulţam lu Doamne-Doamne că v-am întâlnit şi am avut cui închina...
    Bagă-n pahară, Tanti Jeni, că ţi-i fi pierzând răbdarea cu noi şi poate gândeşti: Împuii mei, ăştia vor să lucru şi schimbu tri???
    Dacă_nu_nu.

    RăspundețiȘtergere

comentati